Documentat
Săpăturile de pe dealurile de lângă râu arată că oamenii locuiau aici cu mult înainte ca Bucureștiul să fie pomenit în scris. Inundațiile și lucrările făcute ca să le stăpânească sunt consemnate din secolul al XIX-lea încoace.
01Locurile BUCARESDAVA
Râul așa cum ar fi putut arăta în jurul anului 105 d.Hr., cu mult înainte de București. Același râu trece prin toate epocile BUCARESDAVA.
01Istoria
Dâmbovița izvorăște din Munții Făgăraș și curge spre sud-est până se varsă în Argeș, lângă Budești. Pe drum traversează Bucureștiul pe aproximativ 22 km, de la nord-vest la sud-est. Sursele îi dau o lungime totală între 237 și 286 km.
Oamenii au locuit pe malurile ei cu mult înainte să existe un oraș. Săpăturile de pe dealurile Mihai Vodă și Radu Vodă, amândouă pe malul râului, au găsit urme de așezări din epoca bronzului și din epoca fierului, iar în alte situri dacice din Bucureștiul de azi au apărut monede grecești și imitații locale ale lor din secolele al II-lea și I î.Hr. În anul 105, Traian a început al doilea război împotriva dacilor. Un an mai târziu, Dacia era provincie romană.
În cea mai mare parte a istoriei Bucureștiului, râul a fost puțin adânc, întortocheat și ieșea ușor din matcă. În martie 1865, apa a urcat până la trei metri între Grozăvești și Vitan. În anii 1880 a fost îndreptat și canalizat, după planurile inginerului orașului, Grigore Cerchez, iar în 1985–1987 a fost închis în albia de beton prin care curge și azi.
Începe al doilea război al lui Traian împotriva dacilor.
Vlad al III-lea emite un hrisov din cetatea București, de pe Dâmbovița.
O inundație din martie acoperă cursul râului de la Grozăvești la Vitan.
În anii 1880, râul este canalizat după planurile lui Grigore Cerchez.
Se încheie acoperirea râului cu o placă de beton sub actuala Piață a Unirii.
Se termină albia de beton, colectorul și Lacul Morii.
02Trei feluri de a-l citi
Săpăturile de pe dealurile de lângă râu arată că oamenii locuiau aici cu mult înainte ca Bucureștiul să fie pomenit în scris. Inundațiile și lucrările făcute ca să le stăpânească sunt consemnate din secolul al XIX-lea încoace.
Un vers popular de la începutul secolului al XIX-lea spune: „Dâmboviță, apă dulce, cine o bea nu se mai duce”. Nu se știe cine l-a scris.
Capitolul I începe pe malurile ei, în anul 105, când Duras vede un obiect pe care îl întâlnise deja într-un vis. Râul este singurul loc prezent în toate capitolele.
03Astăzi
Astăzi, Dâmbovița curge printr-o albie de beton, pe lângă principala arteră est–vest a orașului. La capătul ei vestic, Lacul Morii, un lac de acumulare construit peste vechiul cartier Crângași, oprește viiturile. Sub Piața Unirii, râul dispare sub o placă de beton turnată în anii 1930.
